Nu v-as recomanda sa cititi articolul asta, nu de-alta dar doare, si voi vreti bancuri si glume.
Dar stiti cum vad eu amagirea asta cu bancurile? E ca atunci cand nu te multumeste barbatul si te rezolvi singura dar ramai langa prapadit.
Bine ca suntem suficient de inconstienti in primii ani ai vietii pentru a nu realiza desertaciunea ei.
Mi-a spus un batran odata:
„-Viata asta este o desertaciune!”
La anii pe care ii aveam atunci, nu am inteles ce vrea sa spuna, credeam eu ca din cauza varstei si a neputintei ajunsase sa gandeasca asa.
Batranii nostrii devin posaci, negativisti si plini de resentimente. De ce spun ai nostrii, pentru ca e vorba de un fel de a fi al poporului roman.
Nu o spun eu, un om fara nume si fara diplome, o spun altii, o spun inteleptii, savantii, oamenii de cultura, cei care au reprezentat neamul asta in lume.
O spun istoricii mari si mici, singurii care in mod probabil stiu ca nici macar istoria scrisa nu are legatura cu realitatea. De-alungul timpului s-au ascuns multe adevaruri si s-a dat spre cunoastere, doar ceea ce s-a dorit a se sti.
Uneori empatizez cu neamul meu si gandesc ca nu ne meritam soarta pentru ca nu totul a stat in mainile noastre. Am fost si inca suntem la mana poparelor dominante, popoarelor cuceritoare. Astia au cotropit de au rupt, teritorii pe care nici macar nu calcasera, le-au impartit pe foaie, au trasat granite inainte sa ajunga acolo, luati ex. Africa.
Sarmana Africa, un continent al experimentelor facute de oameni pe alti oameni, un continent stors de resurse si zacaminte, pamantul pe care oamenii sunt lasati sa moara pentru a nu se putea dezvolta, industrializa nimic acolo.
Nu se vorbeste despre asta, nu se vorbeste despre amploarea incendiilor din Amazonia, incendii de altfel, provocate cu scopuri bine stabilite.
E nevoie de carne pe planeta, nu de aer, e nevoie de ferme producatoare si de multe mii hectare de pamant disponibil, doar ne-am inmultit in ultimele secole si continuam sa o facem, inconstient si necontrolat.
Noi ca popor suntem mici, si nu doar pe plan politic si economic, suntem mici la nivel mental si poate ca tocmai de-asta altii au reusit si noi nu.
Individual vorbind ne macina egoismul si avaritatea. Avem acel simt al proprietatii, foarte bine implementat. Traim sa facem averi materiale si umblam cu sufletul pustiit si gol prin ele. Nu exista ideea de comunitate, exista ideea de „EU”.
Sa fac EU, sa am EU, sa cresc EU, sa traiesc bine doar EU.
Eu-ul asta ne omoara.
Cei imbogatiti peste noapte traiesc bine mersi
inconjurati de cei ingropati in mizerie si saracie, cei sustinuti de sisteme vor mai mult fara a empatiza cu ceilalti.
Incep multi sa se trezeasca si sa realizeze ca lumea asta nu e a noastra a tuturor, ci a celor puternici si bogati.
Ne ducem vertiginos in jos la capitolul umanitate, stam din ce in ce mai prost la inteligenta emotionala, si totul, nu pentru ca cei rai au devenit mai rai, ci pentru ca cei buni au obosit si au inteles ca trebuie sa devina mai rai decat cei rai.