Am intalnit-o acum cateva zile,nu in aria in care imi desfasor activitatea. Doamna de care va voi povesti si de ale carei servicii am avut nevoie, nu ar fi avut de ce sa mai vina la mine in ultimul an. Parul i se imputinase semnificativ in urma chimioterapiei. N-am stiut nimic atunci, nici nu aveam cum sa-mi dau seama in cele cateva zeci de minute de discutie, femeia reusea sa isi ascunda foarte bine starea interioara, sau poate trecuse la un alt nivel de perceptie, cazuse la intelegere cu viata.

Cat timp i-am stat in preajma, am simtit o liniste aparte, o caldura ce-mi invada sufletul, dorinta de a sta cat mai mult de vorba cu ea, ne-am despartit gandindu-ma cat de placut ar fi sa ai mereu astfel de oameni in jur. Dar la cat de mica e lumea, povestind cuiva despre ce am mai facut eu in ultimul timp, discutia s-a animat cand „Ea” a devenit cunostinta comuna.

Fiecare isi poarta cu sine propria poveste de viata, unele sunt mai frumose, altele triste, unele adevarate lectii desi, ma intreb cati dintre noi avem capacitatea de a invata din greselile altuia, cert este ca suntem rezultatul trairilor noastre. Asa am aflat ca, omul acela cald, placut, frumos, ducea in spate o poveste urata. In urma diagnosticarii cu cancer, sotul gasise de cuviinta sa ceara divortul fix in perioada respectiva. Nu am inteles prea bine de ce, nici nu mai contau motivele, daca ea ar fi fost cea care ar fi ales despartirea, as fi inteles pe deplin,  dar pe el nu mi-am dorit sa-l inteleg. Ducea cu el mult gunoi, ar fi fost inutila o justificare a faptelor sale, m-am gandit in schimb la ea.

Un om realizat profesional, un om aflat la jumatatea vietii, atunci cand ar fi trebuit sa se bucure de tot ceea ce construise in timp, sa culeaga roadele muncii sale, fix atunci viata o lovise sub toate aspectele, fizic si sufleteste, cu toate astea mai avea puterea sa continuie, si o facea frumos, emanand caldura si lumina.

Cat de mult conteaza puterea exemplului, cat de mult conteaza sa deschidem ochii si sa gasim in noi forta motivationala pentru a ne ridica de fiecare data cand suntem jos. E important sa stim sa alegem, mai ales oamenii care ne stau aproape.

Si inca o data realizezi ca, in viata Tu esti unicul om pe care te poti baza, ceilalti sunt doar actori secundari, rolul vietii tale iti apartine, pana la sfarsitul filmului.