Le ştiu de când s-au născut, ambele în anotimpuri cu mult soare, una în aprilie, cealaltă în iunie, diferenţă de doi ani între ele. Două copile minunate,inocente şi zglobii, născute la ţară, într-o familie de oameni simpli şi gospodari fără pereche. Părinţii lor, cât îi ziua de lungă, robotesc de jur împrejurul gospodăriei. La limita veniturilor financiare, se zbat să crească porci, vite, păsări, să samene şi să planteze bruma de pământ agricol pe care l-au moştenit. Nu le e uşor, dar nu văd altă cale, s-au resemnat demult, au înţeles că nu e loc pentru toţi la festinul culinar al vieţii. Şi-au dorit copilele astea, au vrut să aibă o familie frumoasă aşa cum văzuseră la părinţii lor, şi o au dacă e să mă întrebaţi pe mine.

Au două minunăţii de fetiţe, isteţe, cu păr bălai şi ochii ageri, puse pe joacă şi iubire. cu fiecare ocazie când ne întâlnim se lipesc de mine şi mă încarcă cu dragostea lor. Ştiu să iubească altfel de cat o face Copilul Împărat al generaţiei actuale. De fapt, Copilul Împărat nu ştie ce e iubirea, el îşi imbrăţişeză părintele doar când primeşte gadgeturile dorite, devine tiran în comportament dacă e refuzat, nu el poartă vina dar asta e o altă poveste. Revenind la normalitatea comportamentală a unui copil, fetiţele de care vă vorbesc, n-au ştiut ce-i ăla un calculator până anul respectiv.N-au intrat niciodată într-un KFC sau Mcdonalds, nu ştiu ce-i ăla Mall sau parc de distracţii şi aventură, n-au văzut marea sau muntele, de Disneyland ştiu doar de la TV.

Şi ce nevoie au de toate astea atâta timp cât au câmpia, dealurile şi râul la câţiva metrii de casă? Ce nevoie au de hrană artificială şi mega procesată când munca şi eforturile părinţilor le asigură cele mai bio alimente, lipsa tehnologiei exagerate le lasă suficient timp pentru învăţat, joacă, plimbări cu bicicletele sau în natură.Cresc cu expresia „atât se poate!” dar sunt sigură ca pe viitor le va deveni motivaţie să-şi dorească mai mult, temerea mea cea mai mare în ceea ce le priveşte este că, la un moment dat vor fi nevoite să se desprindă de locurile natale, de părinţi. Vor păşi atunci intr-o lume hilară, o lume plină de artificial  şi de teatru, o lume în care piramida  puterii dictează. Atunci va conta enorm puterea lor de adaptabilitate, vor fi obligate să renunţe la autenticitate sau vor trăi intre două lumi şi nu vor mai şti cine sunt. Însă până atunci le-am rugat să nu se grăbească să crească, copilaria e cea mai frumoasă parte a vieţii si timpul ne-o ia mult prea rapid.