M-am întrebat mereu de ce femeia în genere vorbind, simte nevoia acută să se căsătorească?.Ea, spre deosebire de bărbat, în primii ani ai tinereţii, doar la asta visează căsatorie, copii, familie, abia după sau dacă se poate în paralel şi cariera. Presiunea părinţilor şi in mod special a mamei (că aici e paradoxul), o ajută să decidă rapid. Recunosc, am fost şi eu acolo în acel punct, dar in ciuda mentalităţii timpurilor tinereţii mele, nu eram atât de dornică să fac pasul mult dorit de alte fete de aceeaşi vârstă. Aveam prea multe exemple negative, de relaţii eşuate în jurul meu, relaţii unde cearta şi violenţa domestică erau la ordinea zilei, copii făcuţi din greşeală şi lăsaţi să descurce cu viaţa, la fel. 

Da, s-au schimbat multe de atunci, o să-mi spuneţi, de acord doar că, pe mine personal nici acum după mulţi ani nu a reuşit cineva să mă convingă cu argumente depline că un mariaj de lungă durată, poate fi şi frumos. Când spun frumos, mă refer la respect reciproc, fidelitatea ambilor parteneri, ajutor şi susţinere reciprocă, consumarea relaţiei doar între cei doi fără implicarea directă a altora (părinţi, rude, etc).

Nu cred în mariajul fericit şi de lungă durată la fel cum nu cred în mântuirea femeilor în vârstă, cele ce şterg cu genunchii, podelele bisericilor. Dacă ar fi aşa, ce facem cu bărbaţii în cazul asta că sunt plini de păcate şi sunt sigură că nu vedeţi prea mulţi prin biserici, rezultă că într-o altă lume ei reprezintă iadul şi femeile raiul şi să presupunem că aşa ar fi, cu toate astea vedeţi voi prea mulţi bărbaţi dornici de vreo schimbare?. Şi de ce mă rog s-ar schimba?. Eu consider că gândirea lor e mult mai corectă decât a femeilor, nu-s disperaţi după oficierea relaţiilor, mulţi chiar fug la prima strigare, copii sunt puţini cei care îşi doresc şi atunci poate o fac sub presiune: „Iubiii!!!!! facem şi noi un bebel că prietenii noştrii au, şi prietenii lor au, şi ai văzut ce frumoşi sunt în pozele de la boteeez!!!!”. El ascultă, meditează, îşi vede toată viaţa derulându-se în rolul de soţ, tată, cap al familiei direct răspunzător şi nu prea îi surâde ideea dar cedează bazându-se pe faptul că e bărbat, si de la Adam încoace, bărbatul tot bărbat rămâne cu tot cu autoritatea şi libertatea lui în relaţiile de cuplu.

Un alt capitol cariera, şi aici ne sunt net superiori doar pentru faptul că pe asta sunt axaţi încă din primii ani ai tinereţii, mai mult de-atat sunt susţinuţi culmea, de femeia de lângă, ea o face involuntar. După ce se vede mireasă face un copil, doi, uneori trei îşi inchide toate orizonturile cunoşterii în rolul de mamă şi soţie devotată iar când copiii cresc şi femeia se trezeşte trecută, tristă, golită pe interior că nu a trăit decât pentru familie, începe să dea vina pe bărbat. El în schimb, deşi n-a fost acolo în mare parte, se poate lăuda cu copii educaţi, soţie devotată, o familie bine închegată, plus carieră. Cine e victimă cu bună ştiinţă şi cine beneficiar? Greu de raspuns.

Am mai spus-o şi o repet, nu bărbaţii greşesc ei doar profită de naivitatea femeii, tot ei sunt cei ce definesc femeia ca „frustrată şi veşnic nemulţumită”, tot ei sunt cei ce au condus şi încă o fac, lumea. În timp ce femeia o lungă perioadă de timp nici drept de vot nu avea. Ştiu o să-mi spuneţi că sunt multe excepţii de la regulă, da sunt de acord că în ultimii ani femeia începe să se trezească, nu se mai sacrifică pe altarul căsniciei. 

Ea începe să înţeleagă că, relaţiile conjugale cu copii sau fără, se cară în spate în doi când balanţa atârnă mai greu la unul dintre parteneri, celălalt are datoria să o echilibreze si iubirea se menţine la fel, nimic din ce e în favoarea unuia şi in defavoarea celuilalt nu se poate numi iubire sau relaţie funcţională. Când în cuplu există control, gelozie, şantaj emoţional şi nu numai acolo nu poate fi vorba decât de sacrificiu şi multă nefericire din partea unuia sau a altuia dintre cei doi.

Nu vreau să merg pe ideea „iartă că iţi va fi bine”, ierţi doar pentru liniştea ta interioară, ierţi că să nu porţi gunoiul celuilalt cu tine, dar bine nu-ti va fi. Să mă întelegeţi, nu sunt împotriva relaţiilor sau împotriva căsătoriei, consider însâ că până nu vei găsi acel partener(parteneră) suficient de conştient încat să nu-şi repete faptele care te fac sa suferi, până nu veţi creşte voi îndeajuns spiritual şi nu numai, bine ar fi să nu mai urmaţi nişte tipare din trecut şi nişte indemnuri greşite ale părinţilor şi ale sistemelor exploatatoare de prostie. Cam atât, deocamdata.