Back to Top

Prin  Viață .Ro

Bine ai poposit pe blogul meu personal


Category: Uncategorized

Nimic din ce e în favoarea unuia şi în defavoarea celuilalt, nu se poate numi iubire sau relaţie funcţională!

M-am întrebat mereu de ce femeia în genere vorbind, simte nevoia acută să se căsătorească?.Ea, spre deosebire de bărbat, în primii ani ai tinereţii, doar la asta visează căsatorie, copii, familie, abia după sau dacă se poate în paralel şi cariera. Presiunea părinţilor şi in mod special a mamei (că aici e paradoxul), o ajută să decidă rapid. Recunosc, am fost şi eu acolo în acel punct, dar in ciuda mentalităţii timpurilor tinereţii mele, nu eram atât de dornică să fac pasul mult dorit de alte fete de aceeaşi vârstă. Aveam prea multe exemple negative, de relaţii eşuate în jurul meu, relaţii unde cearta şi violenţa domestică erau la ordinea zilei, copii făcuţi din greşeală şi lăsaţi să descurce cu viaţa, la fel. 

Da, s-au schimbat multe de atunci, o să-mi spuneţi, de acord doar că, pe mine personal nici acum după mulţi ani nu a reuşit cineva să mă convingă cu argumente depline că un mariaj de lungă durată, poate fi şi frumos. Când spun frumos, mă refer la respect reciproc, fidelitatea ambilor parteneri, ajutor şi susţinere reciprocă, consumarea relaţiei doar între cei doi fără implicarea directă a altora (părinţi, rude, etc).

Nu cred în mariajul fericit şi de lungă durată la fel cum nu cred în mântuirea femeilor în vârstă, cele ce şterg cu genunchii, podelele bisericilor. Dacă ar fi aşa, ce facem cu bărbaţii în cazul asta că sunt plini de păcate şi sunt sigură că nu vedeţi prea mulţi prin biserici, rezultă că într-o altă lume ei reprezintă iadul şi femeile raiul şi să presupunem că aşa ar fi, cu toate astea vedeţi voi prea mulţi bărbaţi dornici de vreo schimbare?. Şi de ce mă rog s-ar schimba?. Eu consider că gândirea lor e mult mai corectă decât a femeilor, nu-s disperaţi după oficierea relaţiilor, mulţi chiar fug la prima strigare, copii sunt puţini cei care îşi doresc şi atunci poate o fac sub presiune: „Iubiii!!!!! facem şi noi un bebel că prietenii noştrii au, şi prietenii lor au, şi ai văzut ce frumoşi sunt în pozele de la boteeez!!!!”. El ascultă, meditează, îşi vede toată viaţa derulându-se în rolul de soţ, tată, cap al familiei direct răspunzător şi nu prea îi surâde ideea dar cedează bazându-se pe faptul că e bărbat, si de la Adam încoace, bărbatul tot bărbat rămâne cu tot cu autoritatea şi libertatea lui în relaţiile de cuplu.

Un alt capitol cariera, şi aici ne sunt net superiori doar pentru faptul că pe asta sunt axaţi încă din primii ani ai tinereţii, mai mult de-atat sunt susţinuţi culmea, de femeia de lângă, ea o face involuntar. După ce se vede mireasă face un copil, doi, uneori trei îşi inchide toate orizonturile cunoşterii în rolul de mamă şi soţie devotată iar când copiii cresc şi femeia se trezeşte trecută, tristă, golită pe interior că nu a trăit decât pentru familie, începe să dea vina pe bărbat. El în schimb, deşi n-a fost acolo în mare parte, se poate lăuda cu copii educaţi, soţie devotată, o familie bine închegată, plus carieră. Cine e victimă cu bună ştiinţă şi cine beneficiar? Greu de raspuns.

Am mai spus-o şi o repet, nu bărbaţii greşesc ei doar profită de naivitatea femeii, tot ei sunt cei ce definesc femeia ca „frustrată şi veşnic nemulţumită”, tot ei sunt cei ce au condus şi încă o fac, lumea. În timp ce femeia o lungă perioadă de timp nici drept de vot nu avea. Ştiu o să-mi spuneţi că sunt multe excepţii de la regulă, da sunt de acord că în ultimii ani femeia începe să se trezească, nu se mai sacrifică pe altarul căsniciei. 

Ea începe să înţeleagă că, relaţiile conjugale cu copii sau fără, se cară în spate în doi când balanţa atârnă mai greu la unul dintre parteneri, celălalt are datoria să o echilibreze si iubirea se menţine la fel, nimic din ce e în favoarea unuia şi in defavoarea celuilalt nu se poate numi iubire sau relaţie funcţională. Când în cuplu există control, gelozie, şantaj emoţional şi nu numai acolo nu poate fi vorba decât de sacrificiu şi multă nefericire din partea unuia sau a altuia dintre cei doi.

Nu vreau să merg pe ideea „iartă că iţi va fi bine”, ierţi doar pentru liniştea ta interioară, ierţi că să nu porţi gunoiul celuilalt cu tine, dar bine nu-ti va fi. Să mă întelegeţi, nu sunt împotriva relaţiilor sau împotriva căsătoriei, consider însâ că până nu vei găsi acel partener(parteneră) suficient de conştient încat să nu-şi repete faptele care te fac sa suferi, până nu veţi creşte voi îndeajuns spiritual şi nu numai, bine ar fi să nu mai urmaţi nişte tipare din trecut şi nişte indemnuri greşite ale părinţilor şi ale sistemelor exploatatoare de prostie. Cam atât, deocamdata.

Azi, am vrut să fur un măr!

După orele muncite şi pe timp de weekend, am simţit nevoia să evadez puţin spre o zonă liniştită cu aer curat şi fără zgomotul creat de oraş şi de oameni. Ca de obicei am petrecut mai mult timp în trafic decât în locul de care vă vorbeam, dar bineînţeles că trăind în România şi lovindu-te de aceeaşi problemă veche legată de inexistenţa unei infrastructuri funcţionale, ajungi să te resemnezi şi cu asta, aşa cum eşti nevoit să o faci şi cu multe altele.

Traseul Piteşti Câmpulung Muscel, e cunoscut de toată lumea ca fiind traseul veşnicelor semafoare semnalizatoare de „Zonă în lucru”. Aşa că, cu rabdarea la purtător şi cu nefericita constatare că în România nu s-a schimbat nimic în ultimii zeci de ani şi nici pe viitor nu se întrevăd luminiţe la capătul tunelului, am ajuns în Câmpulung. Destinaţia era pârtia de schi Măţău. Acum ceva timp auzisem de ea şi cum iarna bate la uşă, imi doream să ştiu cum se poate ajunge acolo. La finele verii şi cu drepturile depline ale toamnei, am găsit un loc însorit cu platforma încă verde şi o oază de linişte ce oferă un peisaj de vis. Mi-am propus ca iarna asta să vizitez pârtia şi să-mi exercit talentul de schior începător, pe ea.

Pe drumul de întoarcere nu aveam cum să nu remarc abundenţa pomilor fructiferi, aflaţi în fiecare curte de om gospodar. Mi-a atras atenţia în mod special, un măr cu mere în pârg, mere româneşti, netratate, nestropite şi lăsate să se dezvolte în voia şi în ritmul lor. Am oprit maşina pe marginea drumului şi am vrut să fur un măr, n-am facut-o, ştiam că etic vorbind era mult mai frumos să cer voie gospodarului ce-l avea în proprietate. Dar cu toate astea, gândul că n-am facut-o m-a bântuit până acasă.

Aşa mi-am amintit de frumoasa mea copilarie petrecută la bunici, oamenii pe care i-am iubit cu tot sufletul meu. mi-am amintit de verile cand săream gardul la vecinii din faţa casei şi furam delicioasele pere cu miez roşu. Bunica, draga de ea, mă ţinea de şase şi-mi spunea să le iau şi mai verzi că le coace ea în grâu. Stia mămăiţa mea dragă cât de mult îi placeau nepoţelei ei rebele şi moţate, perele vecinilor.

Vă voi povesti vreodată peripeţiile frumoasei mele copilării, cu lipsuri materiale ce-i drept, multe lipsuri materiale, dar cu abundenţă afectivă, cu îmbrăţişări şi alint, cu grija bunicii pentru picioarele mele veşnic reci indiferent de anotimp, cu „îmbracă-te mamă că răceşti”, cu nestăvilitul şi necontenitul meu dor de ei, dor ce mă seacă mai ales în momentele în care îmi voi mai propune să fur un măr.

Zgomotul e creat pentru a atrage atenţia, pentru a ieşi în evidenţă!

Urăsc zgomotul, am avut dintotdeauna probleme cu el şi cu oamenii care îl provoacă. Am înţeles cu anii că, adevăratele caractere, oamenii pe care eu îi iubesc şi lângă care mă simt foarte bine, nu fac zgomot. Trăiesc şi păşesc prin viaţă, intr-o linişte deplină, fără ca măcar să le poţi depista prezenţa, îi poţi simţi în schimb, ascultându-le liniştea. Zgomotul e creat pentru a atrage atenţia, pentru a ieşi în evidenţă, e un semnal negativ de sete de putere, amestecat cu lipsă de caracter.

E adevărat că anumite comportamente pot fi de-a dreptul imposibil de corectat, oamenii care turuie ca o moară stricată, lăsând impresia că-ţi comunică ceva în asa zisul dialog purtat, sunt pur şi simplu de evitat. Pe lângă  faptul că te seacă de energie, subiectele repetitive din discuţiile purtate cu ei, nu-ti vor îmbunătăţi cu nimic viaţa şi nici aria cunoştiinţelor tale generale nu se va dezvolta. Nu iubesc gălagia lor verbală şi nici zgomotul provocat pentru a atrage atenţia, nu iubesc superficialitatea cuvintelor şi a faptelor lor. Simt falsitatea umană, o miros, are miros de putred, de vechi, de expirat, are miros de plastic. Târziu am învâţat să fac asta, târziu am înteles că unii sunt creaţi să ofere, alţii să primească, unii beneficiari conştienţi, alţii contribuitori fără ştiinţă.

Aşa a început să-mi placă din ce în ce mai mult liniştea şi oamenii lângă care pot să mă bucur de ea. Ei ca şi mine, ştiu că starea în sine te obligă să-ţi asculţi gândurile şi să reflectezi asupra trăirilor. Liniştea te va face să înţelegi că un amărât de dialog purtat cu cineva care nu dă doi bani pe trăirile tale, nu ajută la nimic.

Da, trezirea în sine doare te obligă să-ţi faci curat în propria viaţă, e ca atunci când simţi că nu mai poţi respira într-o casă plină de obiecte inutile iar pentu a obţine aerul vital eşti nevoit să renunţi la tot ce considerai până în acel moment, de neînlocuit. Lupta cea mai mare însă, va începe abia atunci când vei realiza că, obişnuinţa din trecut te va face să tinzi spre aceleaşi greşeli, spre aceeaşi dorinţă nebună de a avea ceva lângă tine care să-ţi umple spaţiul. Nu-i uşor  să renunţi la dependenţe, însă când vei reuşi să faci asta, abia atunci. vei fi obligat să faci o preselecţie drastică şi sa optezi doar pentru ce te mulţumeşte, pentru ce-ţi va oferi, aerul, pacea şi liniştea interioară de care aveai atata nevoie.

Ştiinţa încă se zbate între corpul fizic şi cel eteric.

Să-i dai posibilitatea celui din faţa ta, să-şi expună punctul  de vedere şi în egală măsură să-l accepţi ca propriul lui adevăr, înseamnă că ai păşit pe drumul maturizării. Omul are prostul obicei de a trăi cu impresia că doar varianta ştiută de el este şi cea corectă, aşa se aventurează în discuţii fără fond, cuvinte repetate, risipă de timp şi energie. Căci da, energia noastră interioară este vitală pentru o bună funcţionare a corpului şi a minţii. Dispoziţiile emoţionale, sunt influenţate în mod direct de oamenii cu care relaţionezi şi nu de puţine ori ţi s-a întâmplat ca după întâlnirea cu X, să ai o dispoziţie generală de zile mari, sau invers. Spiritualitatea vorbeşte despre un câmp vibraţional, aflat în jurul fiecărei fiinţe, poţi simţi energia acelui om stând la o distanţă de doar câţiva metrii de el, s-ar presupune că acest schimb energetic(pozitiv), poate fi folosit şi ca terapie alternativă de vindecare a anumitor boli mentale sau fizice. Tot aici se vorbeşte si despre vampirismul energetic, considerat a fi o „boală” ce produce leziuni într-unul din corpurile umane.Asadar, persoanele lângă care nu reuşeşti să fii tu, persoanele care au mereu ceva de obiectat şi de contrazis în discuţiile avute, persoanele care se plâng din orice şi vorbesc neântrerupt, nu au ce să caute in viaţa ta dacă aspiri la linişte interioară şi evoluţie spiritualâ. Ideal ar fi să învăţăm să nu ne mai lăsăm prinşi in capcană, să nu mai încercăm să demonstrăm adevărul nostru, chiar dacă în mare parte suntem siguri pe el. Dincolo de adevărul nostru sau al interlocutorului, s-ar putea să nu se fi descoperit niciun adevăr. Ştiinţa încă se zbate între corpul fizic şi cel eteric, sunt lansate  multe teorii, în timp ce cercetătorii nu reuşesc să descopere sensul existenţei umane, noi cei de rând ne putem rezuma şi ghida după simţuri. Doar aşa vom reuşi să facem în viaţa noastră, preselecţia dorită şi chiar necesară.

E frumoasă toamna, când ţii în braţe persoana iubită.

E frumoasă toamna atunci când te bucuri de multitudinea cromatică a naturii, când savurezi un ceai în linişte pe o vreme ploioasă, când tii în braţe persoana iubită si găseşti acolo toată căldura necesară, când devii melancolic şi romantic ascultănd melodii dedicate toamnei şi iubirii! Cu toate astea are şi toamna dezavantajele ei, nu doar simplu fapt că a venit frigul, iar mie temperatura scăzută îmi scurtcircuitează  sinapsele şi devin uşor inactivă neuronal ci şi numărul ascendent de haine la care trebuie să apelam.

Bărbatul devine tăcut şi intră intr-o uşoară formă depresivă atunci când constată că femeia si-a acoperit corpul, nu tu gambe la vedere, nu tu  decolteuri adânci, gata cu hainele semitransparente şi cu parada feselor acoperite pe jumătate. E tristeţe mare şi în Social Media, dispar pozele cu femei în costume de baie, pozele cu muşchii de pe burtă ai  bărbatului postat lângă grătărelul cu mititei, nici poze la iarbă verde nu vom mai vedea. Acum dacă maică-ta te-a făcut super inteligent şi o arzi pe venituri substanţiale, sau dacă eşti un simplu parazit dar ţi-ai ales bine victima, poţi opta pentru city break-uri în afară. O vizită a unei ţări, o poză lângă o clădire de a carei istorie habar nu aveai în trecut, poate nici în viitor, îti dă şansa să devii popular pe siteu-rile de socializare.

Nu-i uşor să găseşti postura potrivită pentru ca o „pictures” să fie reuşită, in situaţia asta trebuie să te bazezi pe răbdarea şi priceperea partenerului de excursie. Nu uita de muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds din Viena, nimic nu se compară cu o poză în care tu apari la braţul lui George Clooney sau Johnny Depp.

Poate fi frumosă toamna, dacă ignori temperaturile scăzute, lipsa dragostei şi a veniturilor financiare consistente. Poate fi frumoasă şi viaţa dacă îţi pasă doar de binele individual, totul se rezumă la aluatul din care eşti făcut şi de ce reprezintă frumosul pentru tine.

traditional

„Puterea obisnuintei si muraturile pentru iarna!”

Odata cu sosirea toamnei, familia traditionala e cuprinsa de febra muraturilor. Acum se golesc butoaiele cu zeama de varza pe conductele comune de bloc, acum se stabileste marimea si se testeaza taria castravetilor, gogosarii si conopida danseaza salsa prin borcane, de vinete ce sa mai vorbim, sunt organizate adevarate tabere de copt pe malurile raurilor. Mama ei de zacusca, trebuie sa existe la loc de cinste in orice camara.

Nu-i rau cat timp tot ceea ce se conserva toamna, se consuma peste iarna, nu-i rau cat timp chefii muraturilor reusesc sa faca oaresce economii financiare prin metoda asta. Raul incepe in momentul in care, vara cand temperaturile cresc, mai mult de jumatate din borcane si conserve isi dau duhul in tomberoane pe motiv ca „nu s-au mancat!”.

Dar nu ne putem abate de la traditii, asa faceau bunicii, asa fac parintii, asa trebuie sa facem si noi, nu e cazul sa ne intrebam de ce,pur si simplu pentru ca trebuie, si aici intervine puterea obisnuintei. Ce importanta are ca saracia alimentara si lipsurile materiale, s-au redus considerabil dupa revolutie incoace, ce importanta are ca, buniciii nu cumparau legumele pentru conserve, le semanau si le cresteau in propriile gradini, pe un sol ingrasat cu balegar de vaca. Atunci, pana cand si balegarul de vaca era pur romanesc. Acum se baga la borcane castraveti de Olanda, gogosari importati din Spania, totul din import, autenticul s-a dus pe apa sambetei. Ne miram de ce tarile astea, au alt nivel de trai, ne intrebam care le sunt secretele, uitam ca noi le suntem mana de lucru ieftina si in egala masura si piata de desfacere.

In Romania consumerismul e la el acasa, cumparam si aruncam, risipa e in floare, s-ar presupune ca exista chiar si o crestere economica bazata pe consum, avem mall-uri cate trei, patru pe oras, nu m-ar mira ca in urmatorii ani sa le gasim si la tara. Avem hipermarketuri la scari de bloc, nu mai vorbim de comertul online. Umplem dressingurile cu haine si frigiderele cu mancare, schimbam mobila in case, in functie de moda, toate astea s-ar presupune ca ne-ar aduce fericirea, dar cu timpul realizam ca a fost o stare de moment.

Si atunci incepem sa ne plangem, de lipsa spatiului de depozitare, de lipsuri financiare, de aer poluat, de defrisari in masa. Dar cu toate astea ramanem constanti in obiceiuri, caci ce-ar mai fi toamna fara muraturi si familia fara traditie! Pana cand si definitia de traditie am inteles-o gresit, am luat din ea doar raul si uratul, binele si frumosul l-am lasat sa moara, odata cu cei care stiut sa traiasca altfel fata de cum stim noi.

Dincolo de toate, consumam sau risipim mult mai mult decat producem, si asta nu intereseaza pe nimeni, iar cei ce ar trebui sa fie interesati,  nu au de ce, pentru simplu fapt ca asta le este scopul.

„Ducea cu el mult gunoi, ar fi fost inutila o justificare a faptelor sale”

Am intalnit-o acum cateva zile,nu in aria in care imi desfasor activitatea. Doamna de care va voi povesti si de ale carei servicii am avut nevoie, nu ar fi avut de ce sa mai vina la mine in ultimul an. Parul i se imputinase semnificativ in urma chimioterapiei. N-am stiut nimic atunci, nici nu aveam cum sa-mi dau seama in cele cateva zeci de minute de discutie, femeia reusea sa isi ascunda foarte bine starea interioara, sau poate trecuse la un alt nivel de perceptie, cazuse la intelegere cu viata.

Cat timp i-am stat in preajma, am simtit o liniste aparte, o caldura ce-mi invada sufletul, dorinta de a sta cat mai mult de vorba cu ea, ne-am despartit gandindu-ma cat de placut ar fi sa ai mereu astfel de oameni in jur. Dar la cat de mica e lumea, povestind cuiva despre ce am mai facut eu in ultimul timp, discutia s-a animat cand „Ea” a devenit cunostinta comuna.

Fiecare isi poarta cu sine propria poveste de viata, unele sunt mai frumose, altele triste, unele adevarate lectii desi, ma intreb cati dintre noi avem capacitatea de a invata din greselile altuia, cert este ca suntem rezultatul trairilor noastre. Asa am aflat ca, omul acela cald, placut, frumos, ducea in spate o poveste urata. In urma diagnosticarii cu cancer, sotul gasise de cuviinta sa ceara divortul fix in perioada respectiva. Nu am inteles prea bine de ce, nici nu mai contau motivele, daca ea ar fi fost cea care ar fi ales despartirea, as fi inteles pe deplin,  dar pe el nu mi-am dorit sa-l inteleg. Ducea cu el mult gunoi, ar fi fost inutila o justificare a faptelor sale, m-am gandit in schimb la ea.

Un om realizat profesional, un om aflat la jumatatea vietii, atunci cand ar fi trebuit sa se bucure de tot ceea ce construise in timp, sa culeaga roadele muncii sale, fix atunci viata o lovise sub toate aspectele, fizic si sufleteste, cu toate astea mai avea puterea sa continuie, si o facea frumos, emanand caldura si lumina.

Cat de mult conteaza puterea exemplului, cat de mult conteaza sa deschidem ochii si sa gasim in noi forta motivationala pentru a ne ridica de fiecare data cand suntem jos. E important sa stim sa alegem, mai ales oamenii care ne stau aproape.

Si inca o data realizezi ca, in viata Tu esti unicul om pe care te poti baza, ceilalti sunt doar actori secundari, rolul vietii tale iti apartine, pana la sfarsitul filmului.

”Bafta in educatie!”

Nu s-a schimbat nimic dupa comunism incoace. Ne inmulteam fortat atunci, ne inmultim voit acum.
Este bine, atata timp cat putem sustine inmultirea noastra, global, financiar dar mai ales educational, fix aici voiam sa ajung.
Maine se incep scolile, bine ele sunt incepute si terminate demult, dar noi consideram ca maine turnam temelia.
Eu vreau sa urez bafta:
-copilului bazat financiar, cel ai carui parinti, cumpara totul pentru binele odraslei, isi vand si sufletul ca minunea lor de copil sa ajunga „OM” , ca paranteza, nu e nevoie de perpetuarea speciei aici!
-copilului cu lipsuri, afective si financiare, rezultatul unei ecuatii proaste parinte vresus sisteme, idem varianta precedenta!
-profesorului subjugat
-parintelui fericit ca scapa de copil dupa o lunga perioada in care nu a stiut cum sa-si indeplineasca rolul
-sistemului educational condus de moguli, la cat mai multe oi in turma!
Nu incercati sa-mi intelegeti punctul de vedere, nu-i usor, ati avea nevoie de ani de cazaturi, de piedici, de lupta, de esecuri, de intrebari de genul „de ce?”.
Vreau doar sa va spun ce as include eu de maine in programul educational:
-„buna ziua!” si „la revedere!”, doar niste amarate forme de salut!
-educatia emotionala de care ducem o lipsa cronica!
-implementarea valorilor morale (dreptate, asumare, adevar, iubire, omenie, respect)
-„saptamana altfel” as numi-o „lumea altfel” si in acest program as incerca sa invat copilul cum sa-si pastreze „casa” curata, ma refer la planeta!
Da, educatia lor nu e si educatia mea, nu voi accepta niciodata cuvantul „manipulare” ca sinonim pentru cuvantul „educatie”.
Copiii astia se grabesc sa creasca, nestiind ce-i asteapta in lumea adulta, o lume a plasticului, ipocriziei, falsitatii si manipularii. Din motivul asta nu iubesc inmultirea!
Bafta in educatie!

Te-n dinti, viata!!!

Nu v-as recomanda sa cititi articolul asta, nu de-alta dar doare, si voi vreti bancuri si glume.
Dar stiti cum vad eu amagirea asta cu bancurile? E ca atunci cand nu te multumeste barbatul si te rezolvi singura dar ramai langa prapadit.
Bine ca suntem suficient de inconstienti in primii ani ai vietii pentru a nu realiza desertaciunea ei.
Mi-a spus un batran odata:
„-Viata asta este o desertaciune!”
La anii pe care ii aveam atunci, nu am inteles ce vrea sa spuna, credeam eu ca din cauza varstei si a neputintei ajunsase sa gandeasca asa.
Batranii nostrii devin posaci, negativisti si plini de resentimente. De ce spun ai nostrii, pentru ca e vorba de un fel de a fi al poporului roman.
Nu o spun eu, un om fara nume si fara diplome, o spun altii, o spun inteleptii, savantii, oamenii de cultura, cei care au reprezentat neamul asta in lume.
O spun istoricii mari si mici, singurii care in mod probabil stiu ca nici macar istoria scrisa nu are legatura cu realitatea. De-alungul timpului s-au ascuns multe adevaruri si s-a dat spre cunoastere, doar ceea ce s-a dorit a se sti.
Uneori empatizez cu neamul meu si gandesc ca nu ne meritam soarta pentru ca nu totul a stat in mainile noastre. Am fost si inca suntem la mana poparelor dominante, popoarelor cuceritoare. Astia au cotropit de au rupt, teritorii pe care nici macar nu calcasera, le-au impartit pe foaie, au trasat granite inainte sa ajunga acolo, luati ex. Africa.
Sarmana Africa, un continent al experimentelor facute de oameni pe alti oameni, un continent stors de resurse si zacaminte, pamantul pe care oamenii sunt lasati sa moara pentru a nu se putea dezvolta, industrializa nimic acolo.
Nu se vorbeste despre asta, nu se vorbeste despre amploarea incendiilor din Amazonia, incendii de altfel, provocate cu scopuri bine stabilite.
E nevoie de carne pe planeta, nu de aer, e nevoie de ferme producatoare si de multe mii hectare de pamant disponibil, doar ne-am inmultit in ultimele secole si continuam sa o facem, inconstient si necontrolat.
Noi ca popor suntem mici, si nu doar pe plan politic si economic, suntem mici la nivel mental si poate ca tocmai de-asta altii au reusit si noi nu.
Individual vorbind ne macina egoismul si avaritatea. Avem acel simt al proprietatii, foarte bine implementat. Traim sa facem averi materiale si umblam cu sufletul pustiit si gol prin ele. Nu exista ideea de comunitate, exista ideea de „EU”.
Sa fac EU, sa am EU, sa cresc EU, sa traiesc bine doar EU.
Eu-ul asta ne omoara.
Cei imbogatiti peste noapte traiesc bine mersi
inconjurati de cei ingropati in mizerie si saracie, cei sustinuti de sisteme vor mai mult fara a empatiza cu ceilalti.
Incep multi sa se trezeasca si sa realizeze ca lumea asta nu e a noastra a tuturor, ci a celor puternici si bogati.
Ne ducem vertiginos in jos la capitolul umanitate, stam din ce in ce mai prost la inteligenta emotionala, si totul, nu pentru ca cei rai au devenit mai rai, ci pentru ca cei buni au obosit si au inteles ca trebuie sa devina mai rai decat cei rai.

„Ma, eu am o problema cu babele!”

Imi zicea cineva zilele trecute. „Ma, eu nu!” i-am raspuns, si de aici o intreaga discutie.
Bine, acum fiecare cerne totul prin propria-i sita, nimeni dar absolut nimeni nu trebuie fortat sa-ti urmeze convingerile de viata.
Fiecare om are un trecut propriu din care noi n-am facut parte, o viziune proprie asupra lumii si a ceea ce-l inconjoara.

Eu spre exemplu nu am problema cu babele, nu am o problema cu adolescentii, cu tiganii, cu negrii, cu rasele in general, nu am o problema cu homosexualii sau lesbienele, nu am o problema cu religiile si adeptii lor, nu am o problema cu societatile si culturile nici macar cu limbile vorbite de fiecare in parte, nu …nu am o problema cu clasele sociale sau politice, cu atat mai putin cu functiile.

Am in schimb un cumul de probleme cu prostia, cu hotia, cu nesimtirea prostului ce se considera destept, cu avaritatea, cu lipsa empatiei, cu acei oameni care emana aer toxic in jurul lor. Am multiple probleme cu fixistii, arivistii, manipulatorii si instigatorii, cu Gica Contra si mama lui Bula.
Am o mare problema ca nu-i pot baga pe toti in organu ma-sii lor, sa folosesc o lampa de sudura si dupa, zidit bca.
Discutia respectiva mi-a adus aminte de o „doamna” care rupe pragurile bisericilor in doua, pupa tot ce prinde de la intrarea si pana la iesirea din lacasurile de cult, nu rateaza nicio slujba de duminica, e miruita, stropita si tamaiata cat pentru 10 vieti viitoare.
Stiti ce povestea ea iubitoarea de dumnezeu la un moment dat? Cum baiatul unei prietene a fost ruinat de sotie.
Aaaa….nu, penala de sotie nu a fugit cu banii si averile victimizatului in cauza, nu… pe biata,sarmana femeie a lovit-o o boala incurabila, iar sotul care mai mult ca sigur nu pupa icoane, a crezut el ca e bine sa lupte si sa dea tot pentru o viata, viata sotiei lui, si uite asa s-a ruinat din cauza ei.
Ce voiam sa va mai zic…nici mie nu-mi plac babele de genu’.

Sari la bara de unelte