Back to Top

Prin  Viață .Ro

Bine ai poposit pe blogul meu personal


Category: Viata

„Ducea cu el mult gunoi, ar fi fost inutila o justificare a faptelor sale”

Am intalnit-o acum cateva zile,nu in aria in care imi desfasor activitatea. Doamna de care va voi povesti si de ale carei servicii am avut nevoie, nu ar fi avut de ce sa mai vina la mine in ultimul an. Parul i se imputinase semnificativ in urma chimioterapiei. N-am stiut nimic atunci, nici nu aveam cum sa-mi dau seama in cele cateva zeci de minute de discutie, femeia reusea sa isi ascunda foarte bine starea interioara, sau poate trecuse la un alt nivel de perceptie, cazuse la intelegere cu viata.

Cat timp i-am stat in preajma, am simtit o liniste aparte, o caldura ce-mi invada sufletul, dorinta de a sta cat mai mult de vorba cu ea, ne-am despartit gandindu-ma cat de placut ar fi sa ai mereu astfel de oameni in jur. Dar la cat de mica e lumea, povestind cuiva despre ce am mai facut eu in ultimul timp, discutia s-a animat cand „Ea” a devenit cunostinta comuna.

Fiecare isi poarta cu sine propria poveste de viata, unele sunt mai frumose, altele triste, unele adevarate lectii desi, ma intreb cati dintre noi avem capacitatea de a invata din greselile altuia, cert este ca suntem rezultatul trairilor noastre. Asa am aflat ca, omul acela cald, placut, frumos, ducea in spate o poveste urata. In urma diagnosticarii cu cancer, sotul gasise de cuviinta sa ceara divortul fix in perioada respectiva. Nu am inteles prea bine de ce, nici nu mai contau motivele, daca ea ar fi fost cea care ar fi ales despartirea, as fi inteles pe deplin,  dar pe el nu mi-am dorit sa-l inteleg. Ducea cu el mult gunoi, ar fi fost inutila o justificare a faptelor sale, m-am gandit in schimb la ea.

Un om realizat profesional, un om aflat la jumatatea vietii, atunci cand ar fi trebuit sa se bucure de tot ceea ce construise in timp, sa culeaga roadele muncii sale, fix atunci viata o lovise sub toate aspectele, fizic si sufleteste, cu toate astea mai avea puterea sa continuie, si o facea frumos, emanand caldura si lumina.

Cat de mult conteaza puterea exemplului, cat de mult conteaza sa deschidem ochii si sa gasim in noi forta motivationala pentru a ne ridica de fiecare data cand suntem jos. E important sa stim sa alegem, mai ales oamenii care ne stau aproape.

Si inca o data realizezi ca, in viata Tu esti unicul om pe care te poti baza, ceilalti sunt doar actori secundari, rolul vietii tale iti apartine, pana la sfarsitul filmului.

”Bafta in educatie!”

Nu s-a schimbat nimic dupa comunism incoace. Ne inmulteam fortat atunci, ne inmultim voit acum.
Este bine, atata timp cat putem sustine inmultirea noastra, global, financiar dar mai ales educational, fix aici voiam sa ajung.
Maine se incep scolile, bine ele sunt incepute si terminate demult, dar noi consideram ca maine turnam temelia.
Eu vreau sa urez bafta:
-copilului bazat financiar, cel ai carui parinti, cumpara totul pentru binele odraslei, isi vand si sufletul ca minunea lor de copil sa ajunga „OM” , ca paranteza, nu e nevoie de perpetuarea speciei aici!
-copilului cu lipsuri, afective si financiare, rezultatul unei ecuatii proaste parinte vresus sisteme, idem varianta precedenta!
-profesorului subjugat
-parintelui fericit ca scapa de copil dupa o lunga perioada in care nu a stiut cum sa-si indeplineasca rolul
-sistemului educational condus de moguli, la cat mai multe oi in turma!
Nu incercati sa-mi intelegeti punctul de vedere, nu-i usor, ati avea nevoie de ani de cazaturi, de piedici, de lupta, de esecuri, de intrebari de genul „de ce?”.
Vreau doar sa va spun ce as include eu de maine in programul educational:
-„buna ziua!” si „la revedere!”, doar niste amarate forme de salut!
-educatia emotionala de care ducem o lipsa cronica!
-implementarea valorilor morale (dreptate, asumare, adevar, iubire, omenie, respect)
-„saptamana altfel” as numi-o „lumea altfel” si in acest program as incerca sa invat copilul cum sa-si pastreze „casa” curata, ma refer la planeta!
Da, educatia lor nu e si educatia mea, nu voi accepta niciodata cuvantul „manipulare” ca sinonim pentru cuvantul „educatie”.
Copiii astia se grabesc sa creasca, nestiind ce-i asteapta in lumea adulta, o lume a plasticului, ipocriziei, falsitatii si manipularii. Din motivul asta nu iubesc inmultirea!
Bafta in educatie!

Te-n dinti, viata!!!

Nu v-as recomanda sa cititi articolul asta, nu de-alta dar doare, si voi vreti bancuri si glume.
Dar stiti cum vad eu amagirea asta cu bancurile? E ca atunci cand nu te multumeste barbatul si te rezolvi singura dar ramai langa prapadit.
Bine ca suntem suficient de inconstienti in primii ani ai vietii pentru a nu realiza desertaciunea ei.
Mi-a spus un batran odata:
„-Viata asta este o desertaciune!”
La anii pe care ii aveam atunci, nu am inteles ce vrea sa spuna, credeam eu ca din cauza varstei si a neputintei ajunsase sa gandeasca asa.
Batranii nostrii devin posaci, negativisti si plini de resentimente. De ce spun ai nostrii, pentru ca e vorba de un fel de a fi al poporului roman.
Nu o spun eu, un om fara nume si fara diplome, o spun altii, o spun inteleptii, savantii, oamenii de cultura, cei care au reprezentat neamul asta in lume.
O spun istoricii mari si mici, singurii care in mod probabil stiu ca nici macar istoria scrisa nu are legatura cu realitatea. De-alungul timpului s-au ascuns multe adevaruri si s-a dat spre cunoastere, doar ceea ce s-a dorit a se sti.
Uneori empatizez cu neamul meu si gandesc ca nu ne meritam soarta pentru ca nu totul a stat in mainile noastre. Am fost si inca suntem la mana poparelor dominante, popoarelor cuceritoare. Astia au cotropit de au rupt, teritorii pe care nici macar nu calcasera, le-au impartit pe foaie, au trasat granite inainte sa ajunga acolo, luati ex. Africa.
Sarmana Africa, un continent al experimentelor facute de oameni pe alti oameni, un continent stors de resurse si zacaminte, pamantul pe care oamenii sunt lasati sa moara pentru a nu se putea dezvolta, industrializa nimic acolo.
Nu se vorbeste despre asta, nu se vorbeste despre amploarea incendiilor din Amazonia, incendii de altfel, provocate cu scopuri bine stabilite.
E nevoie de carne pe planeta, nu de aer, e nevoie de ferme producatoare si de multe mii hectare de pamant disponibil, doar ne-am inmultit in ultimele secole si continuam sa o facem, inconstient si necontrolat.
Noi ca popor suntem mici, si nu doar pe plan politic si economic, suntem mici la nivel mental si poate ca tocmai de-asta altii au reusit si noi nu.
Individual vorbind ne macina egoismul si avaritatea. Avem acel simt al proprietatii, foarte bine implementat. Traim sa facem averi materiale si umblam cu sufletul pustiit si gol prin ele. Nu exista ideea de comunitate, exista ideea de „EU”.
Sa fac EU, sa am EU, sa cresc EU, sa traiesc bine doar EU.
Eu-ul asta ne omoara.
Cei imbogatiti peste noapte traiesc bine mersi
inconjurati de cei ingropati in mizerie si saracie, cei sustinuti de sisteme vor mai mult fara a empatiza cu ceilalti.
Incep multi sa se trezeasca si sa realizeze ca lumea asta nu e a noastra a tuturor, ci a celor puternici si bogati.
Ne ducem vertiginos in jos la capitolul umanitate, stam din ce in ce mai prost la inteligenta emotionala, si totul, nu pentru ca cei rai au devenit mai rai, ci pentru ca cei buni au obosit si au inteles ca trebuie sa devina mai rai decat cei rai.

„Ma, eu am o problema cu babele!”

Imi zicea cineva zilele trecute. „Ma, eu nu!” i-am raspuns, si de aici o intreaga discutie.
Bine, acum fiecare cerne totul prin propria-i sita, nimeni dar absolut nimeni nu trebuie fortat sa-ti urmeze convingerile de viata.
Fiecare om are un trecut propriu din care noi n-am facut parte, o viziune proprie asupra lumii si a ceea ce-l inconjoara.

Eu spre exemplu nu am problema cu babele, nu am o problema cu adolescentii, cu tiganii, cu negrii, cu rasele in general, nu am o problema cu homosexualii sau lesbienele, nu am o problema cu religiile si adeptii lor, nu am o problema cu societatile si culturile nici macar cu limbile vorbite de fiecare in parte, nu …nu am o problema cu clasele sociale sau politice, cu atat mai putin cu functiile.

Am in schimb un cumul de probleme cu prostia, cu hotia, cu nesimtirea prostului ce se considera destept, cu avaritatea, cu lipsa empatiei, cu acei oameni care emana aer toxic in jurul lor. Am multiple probleme cu fixistii, arivistii, manipulatorii si instigatorii, cu Gica Contra si mama lui Bula.
Am o mare problema ca nu-i pot baga pe toti in organu ma-sii lor, sa folosesc o lampa de sudura si dupa, zidit bca.
Discutia respectiva mi-a adus aminte de o „doamna” care rupe pragurile bisericilor in doua, pupa tot ce prinde de la intrarea si pana la iesirea din lacasurile de cult, nu rateaza nicio slujba de duminica, e miruita, stropita si tamaiata cat pentru 10 vieti viitoare.
Stiti ce povestea ea iubitoarea de dumnezeu la un moment dat? Cum baiatul unei prietene a fost ruinat de sotie.
Aaaa….nu, penala de sotie nu a fugit cu banii si averile victimizatului in cauza, nu… pe biata,sarmana femeie a lovit-o o boala incurabila, iar sotul care mai mult ca sigur nu pupa icoane, a crezut el ca e bine sa lupte si sa dea tot pentru o viata, viata sotiei lui, si uite asa s-a ruinat din cauza ei.
Ce voiam sa va mai zic…nici mie nu-mi plac babele de genu’.

Iritare…

Ma omoara facebook-ul cu o atentionare zilnica, cica sa organizez o strangere de fonduri, ca ziua mea, ca bla bla bla.
Uite ca fac ceva!
Va rog pe voi sa cititi cu atentie articolul paginii de mai jos si sa faceti un exercitiu de imaginatie. In cazul meu nu e nevoie ca am fost acolo si nu imi e jena sa recunosc asta, singura excursie in care am mers copil fiind a fost cu banii stransi de colegii din clasa pentru mine.
Se apropie ziua mea, pentru mine e o zi ca oricare alta, dar va rog pe voi cei care apreciati ce baliverne scriu eu pe aici, cei ce ma cunoasteti personal, donati …..macar un bilet.
Eu donez pentru ei de ani buni doi euro pe luna, nu va spun sa ma laud si nici nu fac de obicei publice faptele mele de caritate, stiti cum se spune „binele se face in tacere” dar in cazul asta am simtit nevoia sa va rog sa donati pentru a le oferi acestor copii lipsiti de posibilitati materiale, cateva clipe de fericire.

Va zic eu, e complicat…

Ca tot am intrat pe relax de o zi, sa ne intelegem, corpul nu mintea, cu mintea mai am de furca, se pare ca vrea sa proceseze in viata asta cat pentru zece vieti viitoare, îi dau shut down doar cand dorm, dar si atunci trece pe mod subconstient si lucreaza in continuare.
Va zic eu, e complicat sa aduci si corpul si mintea in stare de relaxare totala, asa a inceput si Buddha, si acum nu mai e printre noi.
Asa, cica in urma relaxarii totale, apare si starea de fericire, doar ca si fericirea e relativa, de la persoana la persoana, de la barbat la femeie, ca de fapt aici voiam sa ajung.
Hai sa vedem, ce o face pe Femeie fericita:
-un barbaat… atat… doar unul, suficient de inteligent, atractiv, romantic, spontan, potent si aici trebuie sa si specific, sa stie ce sa faca cu potenta, independent financiar, afectiv( înțărcat zic) si cu gene bune ( fara reumatism in sange).
Dar cum aceasta creatura bipeda nu exista, femeia e nefericita si frustrata, frustrata pt ca ea nu stie sa mai ia de ici sa puna colea, nu are nici voie, e interzis prin legea bisericeasca, doar la ea, si asa ramane nefericita.
Ce-l face pe Barbat fericit:
-simplu, el se naste fericit si asa moare, are in sange fericirea, devine euforic cand vede raiul in care a ajuns, bautura, femei( la el totul e la liber), ospat de tot felul, are si Barbatul o singura nedumerire, dar si asta foarte trecatoare, de ce femeile sunt dificile.
Si are dreptate, cerem prea mult de la unul singur, intregul se formeaza din mai multe parti, ei ne invata dar noi nu si nu.
Sa nu va mai aud ca va plangeti, fericirea se construieste nu se asteapta de la altul.
Hai pa, si urati-mi la multi ani ca azi e ziua iubitorilor de carte, eu respir prin carti ca uite asa ma mai lungesc putin sa va zic cum am fost apostrofata la un moment dat cand am incercat sa-mi exprim parerea intr-o discutie si cineva mi-a dat replica:
„- Mari, vezi ca atatea carti nu-ti fac bine!”
Pai da, cartile trezesc.
La multi ani tuturor iubitorilor de carte, la multi ani protectorilor ei!!!! 

„Imi cer iertare, data viitoare nu se mai repeta!”

Vi s-a intamplat si voua ca in cautarea acerba a unui articol vestimentar, sa pasiti pragul unui magazin si sa va ia cu ameteala la primul pret vizionat?
Bine, nu asta ar fi partea cea mai proasta, show-ul incepe abia cand simti privirea vanzatoarei, atintita asupra ta!
Prima reactie e sa te verifici daca ai toate hainele pe tine sau ai uitat sa-ti tragi fusta la iesire din casa. Apoi iti vine sa-ti ceri iertare ca, ai intrat si tu in magazin, asa nestearsa de balegar pe talpi, sa o asiguri ca nu se va mai repeta (in sinea ta stii deja asta) si sa o intrebi spasita:
„-Scuzati-mi umila intrebare, e afacerea dumneavoastra, sunteti creatoarea brandului respectiv? Nu?
Aaa, si eu care credeam ca rochia asta care costa cat un bolid de lux, e creatia dumneavoastra!”
Te mai linistesti putin si sari in urmatorul magazin de produse cosmetice.
Hmmm, aici aceeasi poveste doar ca avem de-a face cu un mascul in uniforma. Importanta pe care si-o acorda si zeflemeaua din privire, te fac efectiv sa renunti la ideea de a-ti mai cumpara rujul mult dorit. Risti in final si mergi la standul cu rujuri unde o vanzatoare amabila te ajuta sa faci alegerea corecta, iti strecoara in pachet si o mostra gratuita de parfum.
Cand dai sa iesi afara, acelasi agent de paza te mai scuipa o data cu privirea si isi etaleaza prin mers, atitudinea grandomana.
Pleci plina de intrebari spre casa, din care una te macina, te roade:
Infirmierele, asistentele, secretarele, vanzatoarele din magazinele de brand, agentii de paza si securitate, mesterii, luati toti printr-o mica preselectie.. mai…oamenii astia din ce aluat i-o fi creat Divinitatea ca, sunt plini de importanta.
Adica fara ei, fara rolul lor in sistemele din care fac parte, n-ar functiona nimic, dar nimic stiti ce zic?
Asa ca, umblati cu saru’mana in dinti si mergeti in pozitia ghiocel cand sunt ei prin preajma.
Asta asaaa sa nu ziceti ca nu v-am spus.
Hai pa si la revedere!

Sari la bara de unelte