Back to Top

Prin  Viață .Ro

Bine ai poposit pe blogul meu personal


„Ma, eu am o problema cu babele!”

Imi zicea cineva zilele trecute. „Ma, eu nu!” i-am raspuns, si de aici o intreaga discutie.
Bine, acum fiecare cerne totul prin propria-i sita, nimeni dar absolut nimeni nu trebuie fortat sa-ti urmeze convingerile de viata.
Fiecare om are un trecut propriu din care noi n-am facut parte, o viziune proprie asupra lumii si a ceea ce-l inconjoara.

Eu spre exemplu nu am problema cu babele, nu am o problema cu adolescentii, cu tiganii, cu negrii, cu rasele in general, nu am o problema cu homosexualii sau lesbienele, nu am o problema cu religiile si adeptii lor, nu am o problema cu societatile si culturile nici macar cu limbile vorbite de fiecare in parte, nu …nu am o problema cu clasele sociale sau politice, cu atat mai putin cu functiile.

Am in schimb un cumul de probleme cu prostia, cu hotia, cu nesimtirea prostului ce se considera destept, cu avaritatea, cu lipsa empatiei, cu acei oameni care emana aer toxic in jurul lor. Am multiple probleme cu fixistii, arivistii, manipulatorii si instigatorii, cu Gica Contra si mama lui Bula.
Am o mare problema ca nu-i pot baga pe toti in organu ma-sii lor, sa folosesc o lampa de sudura si dupa, zidit bca.
Discutia respectiva mi-a adus aminte de o „doamna” care rupe pragurile bisericilor in doua, pupa tot ce prinde de la intrarea si pana la iesirea din lacasurile de cult, nu rateaza nicio slujba de duminica, e miruita, stropita si tamaiata cat pentru 10 vieti viitoare.
Stiti ce povestea ea iubitoarea de dumnezeu la un moment dat? Cum baiatul unei prietene a fost ruinat de sotie.
Aaaa….nu, penala de sotie nu a fugit cu banii si averile victimizatului in cauza, nu… pe biata,sarmana femeie a lovit-o o boala incurabila, iar sotul care mai mult ca sigur nu pupa icoane, a crezut el ca e bine sa lupte si sa dea tot pentru o viata, viata sotiei lui, si uite asa s-a ruinat din cauza ei.
Ce voiam sa va mai zic…nici mie nu-mi plac babele de genu’.

Way way way dilaila!!!

Si de ce nu-mi plac sezlongurile…
Am fost o singura data la mare in România, prin ’99, stiu pentru generatia 2000 cum spune o prietena, ma trag din neamul tracic.
Nu-i problema, este bine asa!
Atunci, desi financiar eram paduche, cu niste tichete de la uzina oferite pe pile, am avut parte de un concediu de vis…concerte cu „parazitii” la malul marii, hotel de cinci stele, Teo, virgină si Mircea Badea intreg la cap, prezentand emisiunea „dimineata devreme”.
Frumos, dar n-am mai revenit la marea noastra.
Nu, n-am fitze drept dovada ca prefer o garlă fara oameni sau o mare…dar a altora.
De ce?
Pentru ca românul e nesimtit. E nesimtit atunci cand te calca pe picioare sa-si faca el loc, e nesimtit atunci cand vine cu boxa la plaja desi pe fundal mai sunt cinci stiluri muzicale, e nesimtit cand scuipa in apa de zici ca i-a luat ma-sa.. mare, e nesimtit cand isi lasa chistoacele de tigari si pet-urile in urma.
De strand-uri in orase vara, n-am cuvinte, doi pe sezlong.
Si pentru ce?
Voi stiti ce ofera muntele? Vara, iarna, asta te hraneste, cu aer pur, cu liniste, cu adrenalina, cu frumos!
Incercati-l si lasati in urma efectul de turma.
Vara nu inseamna doar mare.
Pentru mine nu, doar daca vreodata imi voi permite sa merg pe propria-mi plaja.

Iritare…

Ma omoara facebook-ul cu o atentionare zilnica, cica sa organizez o strangere de fonduri, ca ziua mea, ca bla bla bla.
Uite ca fac ceva!
Va rog pe voi sa cititi cu atentie articolul paginii de mai jos si sa faceti un exercitiu de imaginatie. In cazul meu nu e nevoie ca am fost acolo si nu imi e jena sa recunosc asta, singura excursie in care am mers copil fiind a fost cu banii stransi de colegii din clasa pentru mine.
Se apropie ziua mea, pentru mine e o zi ca oricare alta, dar va rog pe voi cei care apreciati ce baliverne scriu eu pe aici, cei ce ma cunoasteti personal, donati …..macar un bilet.
Eu donez pentru ei de ani buni doi euro pe luna, nu va spun sa ma laud si nici nu fac de obicei publice faptele mele de caritate, stiti cum se spune „binele se face in tacere” dar in cazul asta am simtit nevoia sa va rog sa donati pentru a le oferi acestor copii lipsiti de posibilitati materiale, cateva clipe de fericire.

Va zic eu, e complicat…

Ca tot am intrat pe relax de o zi, sa ne intelegem, corpul nu mintea, cu mintea mai am de furca, se pare ca vrea sa proceseze in viata asta cat pentru zece vieti viitoare, îi dau shut down doar cand dorm, dar si atunci trece pe mod subconstient si lucreaza in continuare.
Va zic eu, e complicat sa aduci si corpul si mintea in stare de relaxare totala, asa a inceput si Buddha, si acum nu mai e printre noi.
Asa, cica in urma relaxarii totale, apare si starea de fericire, doar ca si fericirea e relativa, de la persoana la persoana, de la barbat la femeie, ca de fapt aici voiam sa ajung.
Hai sa vedem, ce o face pe Femeie fericita:
-un barbaat… atat… doar unul, suficient de inteligent, atractiv, romantic, spontan, potent si aici trebuie sa si specific, sa stie ce sa faca cu potenta, independent financiar, afectiv( înțărcat zic) si cu gene bune ( fara reumatism in sange).
Dar cum aceasta creatura bipeda nu exista, femeia e nefericita si frustrata, frustrata pt ca ea nu stie sa mai ia de ici sa puna colea, nu are nici voie, e interzis prin legea bisericeasca, doar la ea, si asa ramane nefericita.
Ce-l face pe Barbat fericit:
-simplu, el se naste fericit si asa moare, are in sange fericirea, devine euforic cand vede raiul in care a ajuns, bautura, femei( la el totul e la liber), ospat de tot felul, are si Barbatul o singura nedumerire, dar si asta foarte trecatoare, de ce femeile sunt dificile.
Si are dreptate, cerem prea mult de la unul singur, intregul se formeaza din mai multe parti, ei ne invata dar noi nu si nu.
Sa nu va mai aud ca va plangeti, fericirea se construieste nu se asteapta de la altul.
Hai pa, si urati-mi la multi ani ca azi e ziua iubitorilor de carte, eu respir prin carti ca uite asa ma mai lungesc putin sa va zic cum am fost apostrofata la un moment dat cand am incercat sa-mi exprim parerea intr-o discutie si cineva mi-a dat replica:
„- Mari, vezi ca atatea carti nu-ti fac bine!”
Pai da, cartile trezesc.
La multi ani tuturor iubitorilor de carte, la multi ani protectorilor ei!!!! 

„Imi cer iertare, data viitoare nu se mai repeta!”

Vi s-a intamplat si voua ca in cautarea acerba a unui articol vestimentar, sa pasiti pragul unui magazin si sa va ia cu ameteala la primul pret vizionat?
Bine, nu asta ar fi partea cea mai proasta, show-ul incepe abia cand simti privirea vanzatoarei, atintita asupra ta!
Prima reactie e sa te verifici daca ai toate hainele pe tine sau ai uitat sa-ti tragi fusta la iesire din casa. Apoi iti vine sa-ti ceri iertare ca, ai intrat si tu in magazin, asa nestearsa de balegar pe talpi, sa o asiguri ca nu se va mai repeta (in sinea ta stii deja asta) si sa o intrebi spasita:
„-Scuzati-mi umila intrebare, e afacerea dumneavoastra, sunteti creatoarea brandului respectiv? Nu?
Aaa, si eu care credeam ca rochia asta care costa cat un bolid de lux, e creatia dumneavoastra!”
Te mai linistesti putin si sari in urmatorul magazin de produse cosmetice.
Hmmm, aici aceeasi poveste doar ca avem de-a face cu un mascul in uniforma. Importanta pe care si-o acorda si zeflemeaua din privire, te fac efectiv sa renunti la ideea de a-ti mai cumpara rujul mult dorit. Risti in final si mergi la standul cu rujuri unde o vanzatoare amabila te ajuta sa faci alegerea corecta, iti strecoara in pachet si o mostra gratuita de parfum.
Cand dai sa iesi afara, acelasi agent de paza te mai scuipa o data cu privirea si isi etaleaza prin mers, atitudinea grandomana.
Pleci plina de intrebari spre casa, din care una te macina, te roade:
Infirmierele, asistentele, secretarele, vanzatoarele din magazinele de brand, agentii de paza si securitate, mesterii, luati toti printr-o mica preselectie.. mai…oamenii astia din ce aluat i-o fi creat Divinitatea ca, sunt plini de importanta.
Adica fara ei, fara rolul lor in sistemele din care fac parte, n-ar functiona nimic, dar nimic stiti ce zic?
Asa ca, umblati cu saru’mana in dinti si mergeti in pozitia ghiocel cand sunt ei prin preajma.
Asta asaaa sa nu ziceti ca nu v-am spus.
Hai pa si la revedere!

Exista locuri in România

Exista locuri in România, ce au in ele o incarcatura istorica aparte. Azi am vizitat cetatea Alba Iulia, nu va pot reda in cuvinte frumusetea ei. De cand am intrat pe A1( autostrada Bucuresti-Nadlac ) si pana am parasit cetatea dupa vizitare, m-am simtit mai putin „român”. De ce?
Pentru ca aici am gasit infrastructura la nivel european, am gasit un oras (Alba Iulia), desprins parca din tarile occidentale, de cetate nu stiu ce sa va spun, cuvintele ar fi sarace, vizitati-o, cei care nu ati facut inca asta, nu veti regreta.
Din tot ce vazusem pana la ora actuala, in topul preferintelor se afla cetatea Fagaras, acum e pe locul doi. Daca tot sunteti in zona abateti-va si pe la Sighisoara.
Va atasez mai jos cateva poze facute cu telefonul. Ce vreau sa va mai spun, intre zidurile cetatii a avut loc o expozitie chinologica de care n-aveam habar. Ne-am delectat privirile cu cele mai frumoase exemplare canine, sute de caini din toate rasele.
Da, avem o tara frumoasa, dar….abandonata…si trist este ca abandonul asta porneste din interior.
Mergeti la Alba.

Sari la bara de unelte